De ce stabilim relații?

De ce stabilim relații?

Dragostea este una dintre cele mai profunde sentimente experimentate de ființele umane.  Avem nevoie de relații apropiate pentru a ne simți fericiți și împliniți. Legăturile cu alte persoane satisfac o nevoie umană de bază, și anume nevoia de apropiere și susținere din partea celorlalți. Suntem mai sănătoși, mai fericiți și trăim mai mult atunci când în viețile noastre există relații apropiate solide.

Teoria atașamentului

Una dintre explicațiile oferite de oamenii de știință căutării și creării de legături emoționale între oameni este și teoria atașamentului, pornind de la descrierea relației mamă - nou-născut.

Atașamentul este considerat legătura emoțională profundă și de durată prin care două persoane se conectează în timp și spațiu. Atașamentul se manifestă prin căutarea apropierii unei persoane.

Această teorie are la bază și așază într-un cadru științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale față de alte ființe umane. Teoria a fost fundamentată de către psihiatrul britanic John Bowlby și psiholoaga canadiană Mary Ainsworth și are ca teme principale inițierea și schimburile care au loc în relațiile emoționale individuale în cursul vieții.

Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent într-o formă germinală la nou născut, și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe. În perioada de sugar și în copilărie, aceste legături se crează cu părinții (sau cu înlocuitorii acestora), care sunt căutați pentru protecție, liniștire și sprijin.

Dacă anterior relația emoțională era considerată o urmare a nevoii de hrană și a nevoilor sexuale, teoria atașamentului, pornind de la observații făcute în lumea animală distinge între cele două tipuri de nevoi, nevoia de a întreține legături emoționale fiind independentă de nevoile de hrănire și cele sexuale.

Cu toate că nevoile de hrănire și sexuale joacă uneori un rol important în relațiile de atașament, relația este de sine stătătoare și are o funcție adaptativă proprie, esențială, și anume protecția.  Prin urmare în cadrul acestei teorii, legăturile emoționale intime nu sunt înțelese ca fiind subordonate nevoilor de hrănire și sexuale, nici ca derivând din acestea. De asemenea, dorința imperioasă de liniștire și sprijin în situațiile dificile nu este privită ca infantilă așa cum sugerează teoria dependenței. În schimb, capacitatea de a crea legături emoționale intime cu alți indivizi – uneori în rolul celui care caută îngrijire, alte ori în rolul celui care oferă - este considerată o caracteristică principală a unei bune funcționări a personalității și a sănătății mentale.  

Argumente care susțin nevoia de atașament

 Într-un articol scris pentru Science of Relashionship, Dr Dylan Selterman, sintetizând concluziile psihologilor Roy Baumeister și Mark Leary în legătură cu motivația oamenilor de a căuta relațiile, oferă un răspuns la întrebarea: De ce căutăm cu ardoare relațiile apropiate? Cei doi pun această căutare pe seama nevoii de iubire și apartenență. Această ipoteză susține că oamenii au o nevoie psihologică fundamentală de a se simți conectați cu alții, și că legăturile afective pline de afecțiune prezente în relațiile apropiate reprezintă un aspect semnificativ al vieții umane.

Vom reda în continuare argumentele extrase de Selterman, care susțin ipoteza nevoii psihologice fundamentale de iubire și apartenență.

  1. Formarea legăturilor sociale – oamenii formează cu ușurință relații cu alți oameni fără a fi recompensați sau forțați să o facă. De exemplu, bebelușii dezvoltă legături de atașament chiar dacă cunosc foarte puțin sau deloc lumea socială, fiind incapabili să calculeze costurile sau beneficiile relațiilor.
  2. Evitarea rupturilor – oamenii sunt dornici de a avea relații strânse și sunt reticenți la a rupe o legătură odată formată, chiar și atunci când relația respectivă este marcată de suferință, conflict și chiar abuz. Oamenii adesea evită separările definitive (despărțiri, divorț, moarte), chiar dacă costurile rămânerii în relație sunt mult mai mari decât în cazul renunțării.
  3. Cunoașterea – atunci când ne simțim apropiați de alții, gândurile noastre se modifică, în așa fel încât apare așa numitul efect de „fuziune cognitivă: oamenii încep să includă aspecte ale partenerului de relație în propriul concept de sine. Granițele dintre parteneri se estompează în relație, iar oamenii consideră că soarta lor este legată de a celuilalt.
  4. Suișuri și coborâșuri emoționale – indiferent de proporțiile pe care le capătă, relațiile sunt foarte încărcate emoțional. Oamenii experimentează o gamă largă de emoții pozitive (bucurie, fericire, dragoste), în mod special în stadiile incipiente ale relațiilor. De asemenea, sunt trăite și o mulțime de emoții negative (anxietate, furie, gelozie) atunci când lucrurile nu merg bine.
  5. Consecințele deprivării – oamenii suferă atunci când le lipsesc relațiile apropiate. Mai exact, persoanele căsătorite sunt mai sănătoase, mai puțin stresate și au o speranță de viață mai mare decât cei care trăiesc singuri (fără a stigmatiza persoanele singure). Relațiile apropiate stimulează sistemul imunitar.
  6. Deprivarea parțială – chiar și în cadrul relațiilor extrem de satisfăcătoare, separarea de persoana iubită (sau interacțiunea limitată) produce suferință și tristețe. Atunci când cuplurile sunt separate (de distanță, misiuni militare, sau chiar arest), partenerii se simt mult mai singuri.
  7. Sațietate și substituție – oamenii preferă și sunt capabili să aibă doar câteva prietenii foarte apropiate și un număr mai mare de cunoștințe. Calitatea este deci mai importantă decât cantitatea. Relațiile necesită timp, efort, energie și resurse, așa că orice individ poate ajunge la sațietate după ce nevoia de dragoste și apartenență este satisfăcută. În plus, atunci când o legătură este ruptă, oamenii vor căuta să o înlocuiască cât mai repede. Asta nu înseamnă că o persoană este mai bună decât alta, dar oamenii au resurse și formează relații noi în urma unei pierderi sau separări dureroase.
  8. Perspectiva ereditară, universalistă și evoluționistă – susține că oamenii din întrega lume se nasc cu abilitatea și motivația de a forma relații stânse, iar această tendință universală este adaptativă. Copiii care formează relații stânse de atașament emoțional cu părinții lor sunt mai puțin predispusi la rătăcire, să fie atacați de un prădător sau să cadă victime unor alte pericole naturale. Astfel, relațiile ne protejează de pericole atunci când suntem mici și vulnerabili.

 

Selterman concluzionează că deși unii oameni au nevoie de apropiere, intimitate, atașament și dragoste mai mult decât alții, un lucru este foarte clar: în general oamenii au nevoie de relații profund emoționale de apropiere, de afecțiune și intimitate. Așa cum susțineau Baumeister și Leary: „Pare corect să concluzionezi că ființele umane sunt în mod fundamental și pervaziv motivate de o nevoie de dragoste și apartenență, care se manifestă printr-o puternică dorință de a forma și menține legături de atașament.”

Surse:

John Bowlby (2011) O bază de siguranță. Aplicații clinice ale teoriei atașamentului. Ed. Trei

http://www.simplypsychology.org/attachment.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului

http://www.scienceofrelationships.com/home/2012/4/16/the-need-to-belong-part-of-what-makes-us-human.html